Filmul ca pierdere de vreme

Posted on December 29, 2011

0


Un science fiction într-o lume distopică, ce poate fi mai interesant?! Dacă la asta adăugăm un regizor ca Andrew Niccol, omul care a făcut S1mone și, mai ales, Gattaca, In time (chiar dacă în rolul principal era Justin Timberlake) părea o bună pierdere de timp. Pentru că, în fond, ce este filmul decât un mod prin care ne pierdem vremea, captivați de lumea imaginară și uneori ieftină pe care ne-o înfățișează.
Tocmai acesta este subiectul central al poveștii lui Niccol (adus la noi cu titlul tembel “În timp”). Cândva în viitor oamenii nu vor mai utiliza bani pentru a plăti ceea ce consumă, ci propriul timp. În acest sens filmul începe bine. Eroul principal locuiește cu o femeie, despre care aflăm că e mama lui, dar amândoi au 25 de ani. Aceasta este vârsta la care care toți oamenii își opresc îmbătrânirea. Omenirea a descoperit nemurirea. Partea neplăcută este aceea că, dacă nu ai destul timp, atunci plata facturii de gaz devine destul de dureroasă, mai ales că un drum cu autobuzul costă 2 ani din viață.
Pentru toți cei care se mai plâng de inflație, In time putea să fie o critică a sistemului capitalist. În fond timpul este unitatea de măsură cu care noi echivalăm valoarea banilor. Din păcate criticile la adresa societății de consum au rămas destul de simpliste, iar cavalcada eroico-polițistă a lui Timberlake devine neconvingătoare. În loc să fie o meditație despre ce se întâmplă în lumea contemporană, narațiunea a fost acaparată de un fel de copie palidă a poveștii lui Bonnie și Clyde, numai că în loc de dolari, cei doi furau “timpul” celor bogați. Nici cântărețul Timberlake nu a găsit profunzimea necesară, dar nici actorii secundari nu l-au ajutat. Ca să parafrazez un joc de cuvinte exagerat de des utilizat în film, timpul acordat dezvoltării unei idei bune nu a fost egal cu timpul folosit pentru transpunerea ei în timp cinematografic.
Așa că cele două ore petrecute în fața ecranului s-au dovedit o pierdere de timp. Nu știu cui ar trebui să cer cele 100 de minute înapoi. Mă tem că nu am un birou căruia să mă adresez. Asta se întâmplă când nu îți iei timpul tău (traducere din limba LOL pentru Take your time!)

Advertisement
Posted in: Filme