Ce are Shakespeare cu Edward de Vere? Ce are de Vere cu Oedip!

Legătura dintre psihanaliză și cinema a fost îndelung discutată și este foarte bine documentată. Eu însumi am aplicat schema interpretativă freudiană pe filmul lui Christopher Nolan, Inception. Aici un link la Caietele Echinox, pentru pasionații de critică de film: analiza unei secvențe din filmul lui Christopher Nolan, Inception.
Din păcate filmul lui Roland Emmerich, Anonimul (Anonymous), a depășit orice limite în această privință. Finalul freudian, în care regina Elisabeta află că amantul ei a fost de fapt propriul fiu, iar acest amant încearcă să salveze de la moarte fiul, pe care l-a avut cu propria mamă, sacrificându-și opera literară, este o re-facere grosieră a mitului Oedipian. Emmerich face un thriller istoric, cu pretenții intelectuale, cu multe efecte vizuale, însă cu prea puțină atenție pentru verosimil. Problema spinoasă a “proprietății intelectuale” asupra operei lui Shakespeare există de câteva sute de ani, de la moartea marelui Will toată lumea revendică piesele lui. Ca în cazul oricărei moșteniri remarcabile, au apărut zeci de candidaţi, care să-și asume paternitatea celor mai bune piese de teatru scrise vreodată. Shakespeare a fost, rând pe rând, înlocuit de către diverși “anonimi” din epocă de la Christopher Marlowe, la Francis Bacon, sau contele de Oxford, Edward de Vere.
Este o teorie veche. I-a frământat pe Freud, pe Henry James, pe Mark Twain, pe Helen Keller. James Shapiro a scris un remarcabil studiu în acest sens (“Contested Will: Who Wrote Shakespeare?”) unde a căutat indicii textuale pentru întrebarea cine este autorul genial pe care îl cunoaștem sub numele “William Shakespeare din Stratford-upon-Avon”. Evident, o astfel de poveste este atractivă pentru cinema: teorii ale conspirației, intrigă politică, falsuri, coduri secrete. Toate ingredientele succesului de public sunt prezente. Producția lui Emmerich nu convinge pentru că alunecă de prea multe ori în tezism și în dorința explicită de a ne convinge că teoria “Oxfordiană” este corectă. Vezi aici mai multe detalii despre paternitatea pieselor Bardului (link)
Apariția filmului a scos la lumină cartea lui Mark Anderson din 2005 (“Shakespeare by Another Name: The Life of Edward de Vere, Earl of Oxford, the Man Who Was Shakespeare”- aici link) care dezvoltă câteva din ideile centrale ale comparației Shakespeare – de Vere. Le sumarizez. O mare parte din piesele semnate “Shakespeare” au legături autobiografice în viața contelui de Oxford. Shakespeare nu a fost niciodată în Italia (spre deosebire de conte), dar în lucrările sale dovedește o cunoaștere profundă a Italiei, nenumărate subiecte fiind preluate din istoria și folclorul italian. Notațiile găsite pe Biblia lui de Vere prezintă incredibile conexiuni cu referințele biblice din piesele shakespeareiene.
Așa cum au remarcat și membrii Academiei Americane de Film, costumele (Lisy Christl a fost nominalizată anul acesta) și mizanscena filmului sunt extraordinare. Eforturile lui Emmerich în acest sens sunt impresionante, el reușește să refacă atmosfera din Londra Tudorilor, ceea ce, în sine, face să merite vizionarea acestei producții. Fie și numai pentru a trăi o clipă în universul în care ar fi putut trăi Shakespeare – indiferent cine a fost el.

Posted in: Filme