Mușcat de testosteron

Surpriza plăcută a acestui debut de an cinematografic (pentru că februarie este luna debuturilor 2012) a fost pentru mine “The Grey”. Numele filmului vine de la lupul gri, sau lupul sălbatic din tundră, sau lupul arctic, o sub-specie din rasa “canidea”, redutabil pentru ferocitatea și inteligența lui, dar mai ales pentru talia impresionantă.
Pentru mine filmul este o versiune îmbunătățită vizual a uneia dintre cele mai plăcute lecturi din copilărie, Colț Alb, de Jack London. Cartea, crâmpoțită și lipită cu scotch, mi-a marcat ieșirea din pruncie spre adolescență cu semnul ineluctabil al testosteronului. Ca și Colț Alb, The Grey este o poveste simplă despre supraviețuire, dar beneficiază de un final ieșit din tiparele previzibile ale genului, și în plus mai are și un actor redutabil în centru. Liam Neeson, care în ultimii ani s-a specializat pe astfel de filme cu eroi solitari (Taken), este tot ce trebuie să fie un personaj de acest tip. Dur și inflexibil, dar în același timp uman și profund. Rezultatul e pe măsura așteptărilor, filmul a încasat în prima săptămână de vizionare în SUA 19,7 mil. dolari, la un buget total de 34 mil. dolari.
Joe Carnahan, care a făcut în 2010 un alt film cu Neeson în rol principal, The A-Team (o prostioară de acțiune/ comedie) și după o mare stupizenie (Smokin’ Aces), a reușit să convingă. Carnaham a exploatat la maxim potențialul lui Neeson, John Ottway, ajuns dintr-un accident (la propriu) liderul un grup de oameni, având ca Antagonist un Mare lup gri, care este șeful unei haite de animale fioroase. Așa că, urmăriți de o haită de lupi în Alaska, supraviețuitorii unui accident de avion (la început opt), sfârșesc tragic, rând pe rând, în lupta cu natura și cu propria personalitate.
Nu trebuie să mai spun că filmul colcăie de testosteron. Numai bărbații supraviețuiesc, iar femeile apar… în amintirile acestora. Nu plecați din sală până la sfârșit, că, așa cum se întâmplă și în viață, niciodată nu e gata, până când nu e gata!

Posted in: Filme