Capitalismul pe înțelesul proștilor (2)

Posted on January 18, 2014

1


Iată câteva adevăruri ale capitalismului. Nu există economie, fără lăcomie. Nu există prietenie, fără invidie. Nu există politică, fără minciună. Nu există instituții, fără falsitate. Nu există relații, fără ură. Sau sunt adevăruri ale ființei umane, din toate timpurile. American Hustle (tradus, grețos cu Țeapă americană) răspunde la ambele fațete ale acestei întrebări.
american-hustle-posters-sony
Povestea centrală ar fi tragi-comică, dacă nu ar fi adevărată. Intriga filmului realizat de către David Russell este construită în jurul unui fapt real, mai mult de la niște personaje adevărate. În 1978 FBI l-a angajat pe Melvin Weinberg (în film Irving Rosenfeld) pentru a infiltra o rețea de corupție ce va cuprinde senatori și deputați ai SUA, primari și oameni de afaceri, mafioți și mici gangsteri locali. Relevant pentru întregul argument este acela că, pentru a prinde niște escroci, „Statul” recurge la escrocherie și înșelătorie. De fapt un mic escroc va prinde niște escroci mai mari, e o imagine familiară din România de azi?!
Revenind la film. Calitatea vizuală realizată de suedezul Linus Sandgren (consacrat alături de Gus van Sant) este remarcabilă. Anii ’70 sunt proiectați în toată splendoarea lor falsă. Muzica disco și luminile ei stroboscopice, hainele kitchoase, plasticul și falsurile de tot felul, artificialul și viața trăită prin simulacre complementează narativ universul mitei, al corupției, trădării, al afacerilor ‘aranjate’, al influenței de putere și al abuzului de încredere. De fapt din universul acesta ficțional s-a născut capitalismul falimentar de azi.
Pentru că American Hustle are o calitate esențială. Leagă două escrocherii una de alta: cinemaul și capitalismul. Pentru că cinemaul, ca și capitalismul, e tot o excrocherie, e o păcăleală în care suntem prinși chiar cu voia noastră. Nu suntem atrași de adevăr, ci de minciună, nu ne farmecă realitatea, ci ficțiunea, invenția pură. Irving și Richie discută în fața unui tablou despre ce este falsul. Cine este un artist mai bun, întreabă, cel care a făcut originalul, sau falsificatorul, care ne convinge că iluzia sa este reală? Prefăcătoria este chintesența cinemaului. Care este mai adevărat? Adevărul vieții, sau falsul cinematografic despre viață? Iar American Hustle începe cu o iluzie dublă – aidoma filmului. Cineva își face o perucă atât de falsă, încât credem că e falsă; abia după o vreme ne dăm seama că ceea ce părea fals, era chiar adevărat.
Regizorul David Russell demonstrează cu acest film că este un nume în filmul contemporan. El a adus ce avea mai bun din Silver Linings Playbook, dinamica cuplurilor, dialogurile la limita absurdului, jocul actorices improvizat. Aici totul va deveni un joc și mai complex, în care de triunghiuri amoroase și oneroase se împlestesc continuu. Chiar dacă Jennifer Lawrence și Bradley Cooper sunt acum în roluri secundare și în prim plan sunt aduși Amy Adams și Christian Bale, toți se complementează magistral. În plus, actori care sunt de obicei tipificați la Hollywood în roluri de eroi de acțiune sau banale scheme sentimentaloide, devin ființe profunde. Russell construiește personaje extrem de profunde, desenate fin, cu nuanțe de gri, iluminate din mai multe unghiuri și puse în ipostaze neașteptate, ele își dezvăluie treptat complexitatea. Spre deosebire de Lupul de pe Wall Street, unde natura străvezie a personajelor face ca totul să fie exagerat de explicit, în American Hustle complexitatea și profunzimea de caracter a oamenilor transformă o poveste despre capitalismul isteric, într-o poveste despre umanitatea intensă.
|n fond ar trebui să ne întrebăm de ce este ‘cacealmaua’ o temă predilectă în film? De la celebrul The Sting (cu Redford și Newman), la Dirty Rotten Scoundrels (cu Steve Martin și Michael Caine) escrocii sunt mereu diminutivați și alintați în cinemaul hollywoodian (și nu numai, vezi cazul cinemaului francez, cu Belmondo în roluri centrale); ei sunt mereu Rascals, Matchstick Men, sau Rounders, adică băieți de care „ne place”. Sunt filme, precum Catch Me if You sau The Grifters ori House of Games unde ticăloșia și minciuna sunt descrise chiar eroic. Comportamentul „ticăloșit” are escrocilor (din filme ca Heist, Boiler Room, The Hoax) pun în valorea o tehnică descrisă cel mai bine ca escrocherie bazată pe înșelarea încrederii – adică erou ca un con-artist. El pune în aplicare un confidence trick (o trădare a încrederii) și noi ca spectatori îl privim admirativ. De ce?
Pe de o parte pentru că societatea capitalistă este una a escrocilor instituționalizați. Dar, fără a merge mai departe pe direcția argumentației „de stânga”, de fapt avem în față o lume văzută mereu „de la picioare în jos”, o lume aparent fără sens, până când semnificația nu se instaurează dinafară. Personajele se întreabă mereu: Cine suntem, ceea ce se vede, ceea ce vrem să se vadă, ori ceea ce vor ceilalți din jurul nostru să vadă. Iar răspunsul filmului este relevant: întotdeauna oamenii văd numai ce vor să vadă.
O altă calitate a filmului vine din scenariul scris de Eric Warren Singer – rescris de Russell. Deși Singer a mai realizat doar un scenariul (The International), aici el demonstrează xx Povești în povești xx istorisirea șefului FBI despre pescuitul la copcă, niciodată terminată xx Sau discuția dintre Irving și Carmine, unde evreul țepar îi explică irlandezului corupt care este înțelepciunea din spusele lui Isus Christos: întotdeauna să accepți favoruri în loc de bani.
La urma urmei, American Hustle e un film bun pentru că toate personajele – cu excepția lui Robert de Niro – joacă „out of character” – adică nimeni nu e ce ne așteptăm să fie. Niciun personaj nu este ceea ce pare să fie. Și, de fapt, asistând la discuția despre adevăr și falsitate, despre prefăcătorie și autenticitate, revenim la o întrebare fundamentală. Ce este adevărul? Ce vrem noi să credem, ce ne fac alții să credem, sau el există în sine?
Fiecare actor este în acest film neașteptat, încântător de straniu. Toți sunt la limita caricaturalului, dar fiecare e veridic. Bale devine un afacerist ignar, gras și dezgustător; Adams face un personaj aparent superficial, dar e singurul cerebral. Chiar și Cooper reușește să portretizeze un agent FBI paranoic și megaloman, care locuiește în continuare cu maică-sa și refuză adevărul. Iarăși, favorita mea rămâne Jennifer Lawrence, care personifică o gospodină casnică, tipică pentru suburbiile americane, dar cu profunzimi nebănuite.
De fapt, după cum spune unul dintre personaje, ne inventăm și ne reinventăm mereu pe noi înșine, nu suntem niciodată reproduceri ale propriei noastre identități. Tocmai această natură multi-fațetată îi reușește exemplar lui Russell.
Din toate aceste motive prevăd cel puțin 4-5 Oscaruri pentru American Hustle – roluri secundare, scenariu, coloană sonoră. American Hustle e preferatul meu pentru Oscarurile de anul acesta. Tocmai pentru că „viața e ridicolă” și nimic nu e mai ridicol decât imitația vieții – cinemaul!

Advertisements
Posted in: Filme