În Cosmos iubirea cu de-a sila se poate!

Posted on December 30, 2016

0


Pasagerii (Passengers 2016) e înc-o poveste sefe despre Adam și Eva. E ca și când Tarkovski și Kubrick ar fi fost angajați la Hollywood și și-ar fi copiat unul altuia ideile. Pe o navă cosmică numită, vai ce coincidență, Avalon, un băiat frumos se trezește dintr-o dată din hibernare. Frumosul, jucat de Chris Pratt cu o lipsă de forță comparabilă numai cu rolul făcut de Clooney în încercarea ratată de remake după Solaris, se plictisește singur așa că o trezește pe o frumoasă adormită. Fata, pe care o cheamă Aurora, e bine construită de Jennifer Lawrence, dar ce folos că dinamica dintre ea și el este fleoșcăită.

Norvegianul Morten Tyldum face un film onorabil, dar care nu se remarcă prin nimic. O vreme avem impresia că filmul va fi o variantă cosmică a lui Robinson Crusoe. După care devine un fel de Romeo și Julieta, amestecat cu psihologie din sindromul Stockholm. Apoi filmul devine Titanicul, cu o navă pe cale să se scufunde în spațiu, cu o femeie care este client de clasa I (Gold Star), îndrăgostită de un bărbat de la clasa a III-a. O vreme filmul este copiat după Frumoasa din pădurea adormită, numai că nu era o pădure, ci o rachetă cosmică și nu era adormită, că era în hibernare. Normal că el o trezește, pentru că se săturase de cafea cu nechezol, singura care era disponibilă pentru categoria lui. Așa că primul lucru pe care îl face, după ce ea se dezmeticește cât de cât, este să-i scoată și lui un capuccino din aparat.
Eroul principal, Jim Preston, inginerul care s-a trezit singur pe o navă unde are totul la dispoziție, de supărare că nu poate să se întoarcă la hibernare începe să distrugă pe-acolo tot găsește. Dă cu ciocanul în uși, vrea să spargă cabina de comandă, e hăibit rău de tot. După ce o vreme bea whisky gratis, joacă baschet singur la perete și se plimbă gol prin cosmos, Jim se satură și-și lasă barba să crească. Nici prin cap nu-i trece să citească o carte, să vadă niște filme, să construiasă și el ceva. Noroc că găsește un chelner care este și robot. Robotul, pe numele lui Arthur (normal, Arthur de pe Avalon), este singurul android pe o navă imensă care plutește sute de ani prin cosmos. Poate că nu se gândise nimeni să mai pună ceva roboți cu fețe umane, pentru că restul sunt niște cutii poștale care se mișcă încoace și încolo.
Filmul devine atâta de plictisitor din discuțiile astea cu robotul, că îi bagă pe spectatori în somnolență. Noroc că Jim o trezește Aurora, ea mai dezmorțește un pic atmosfera. Dar nu prea mult, pentru că nici ea nu face mare lucru, bagă ture de jogging pe culoare și înoată în piscină. Din când în când mai scrie la un roman, despre nu știm ce, că nu e prea interesant. Desigur că, după ce se pupă o vreme, cei doi îndrăgostesc. Unul de altul, că nu mai e nimeni pe-acolo. Altfel ei sunt incompatibili – ea e scriitoare, el simplu mecanic, ea e deșteaptă, el un mincinos.
Păcat că prostul de robot-chelner dă oamenii de gol, iar bărbatul este obligat să recunoască că a trezit-o pe femeie numai pentru că se săturase de onanie, pardon, din omenie. Când află că a fost sculată degeaba, normal că fata se enervează de ce a fost trezită aiurea. Poate că ați întâlnit și voi femei care se enervau tare de tot când erau sculate fără motiv. Deci o înțelegem pe Aurora când se desparte de Jim și nu mai vorbește cu el.

Acuma sunt doi singuratici pe o navă cosmică și ce să facă săracul scenaristul? Trezește încă un personaj! În mod ciudat, e taman căpitanul navei, trezit la fix ca să le dea celor doi banderolele necesare ca să poată supraviețui. După care omul, de bun simț, moare. Nava este gata-gata să fie distrusă, dar Jim, galant, se sacrifică. Ea își dă seama că rămâne singură în ditamai Cosmosul, așa că îl salvează și ea pe el. Apoi trăiesc fericiți până când mor, dar nu știm dacă fac sau nu copii, pentru că regizorul și scenaristul nu se mai obosesc să ne spună. Nici nu prea știm cum au crescut copaci într-o navă cosmică și nici nu ni se prea explică de ce un apel către Pământ durează zeci de ani, din moment ce oamenii au tehnologii care le permit călătoria prin spațiu.
În fine, la final fata îl iartă deși el a abuzat de încrederea ei și se împacă. Poate și pentru că, atunci când îl pârâse la căpitanul navei, ăla dă din umeri ca un bărbat normal la cap și-i zice că n-are ce să-i facă. Așa și este, e normal să răpești o femeie, să o minți și să îi spui tot felul de bazaconii, numai ca să faci sex cu ea după aceea. Și femeile, suflete blânde, chiar dacă sunt abuzate, forțate să facă ceva ce nu le convine, până la urmă se dau pe brazdă și îi iubesc pe răpitori. C-așa-i în Cosmos!

Advertisements
Posted in: Filme