Fuckereală pe degeaba

Cică umbrele lui Grey s-au făcut mai negre. Aiurea, că sadomazo nu mai e ce a fost, iar civilizația occidentală se duce de râpă, mai ales că acum nici Cioran nu mai e pe-aproape să o deplângă. Banala continuare a primelor 50 de umbre ale lui Grey (Fifty Shades Of Grey 2015), cu un titlu plin de schepsis, Fifty Shades Darker (50 de umbre mai întuncate), e un fel de panseu cioranian cu finalizare eșuată. De fapt povestea e un sequel jalnic, în care regizorul James Foley se strofoacă să facă din caca bici și să ne facă să credem că sado-masochismul e sexy. Tot ce reușește e să mă facă să-mi fie dor de 9 săptămâni jumate și de Kim Basinger. Dar, ăștia parcă și-au dat seama că mai sunt și bătrâni în sălile de cinema, așa că au adus-o chiar pe Kim în poveste, într-un rol de madamă răscocorată, care se pare că l-a învățat pe miliardarul cu probleme ce și cum e cu sexu dur. În poveste mai apare Leila, o gagică tulburată de prea multe cafteli și încă vreo câteva personaje, care sunt la fel de puțin memorabile ca și scenele de sex.

Nu-i bai, pentru că povestea e ușor de urmărit, doar o știți, că e veche de când lumea. Anastasia (jucată la fel de abulic de o Dakota Johnson cu breton de școlăriță) se întoarce la băiatul care îi dădea la funduleț, bogătanul cu mistere Christian Grey (ale căruia sunt umbrele, dacă nu v-ați dat seama). Ana noastră e fata săracă, un fel de Cenușăreasă care lucrează la o editură unde „se plicti”, deci caută un Prinț, iar prințul e un miliardar american cumsecade, dar cu probleme erectile. Și, pentru că și bogații plânge câteodată, Ana îl lasă pe Greiuțu să îi mai administreze niște bătăițe, pe care fata le încasează cu stoicism, pentru că sunt și ele un fel de apă de ploaie comparativ cu primisiunea de a locui într-o vilă la Aspen. Ăsta o mai duce totuși la câte un bal mascat cu bogătani, o plimbă cu elicopterul, o urcă pe yahtul lui cel mare și îi arată dorințele lui cele mici. Mai ales că după fată i se o prinde flama lu’ altul, șeful ei, care nu e la fel de bogat ca Grey. Deci tot la masochism o trage ața, prin urmare, după ce aflăm că nu-i place la serviciu, Ana se întoarce în dormitorul lui Grey.
Grey ăsta are niște fițe în el de zici că-i Borcea când era bolnav de rujeolă. Zic asta pentru că una dintre cele mai puțin erotice scene din istoria filmului de gen este aceea în care Anuca îl învață pe miliardarul ei să se joace cu rujul (nu vă gândiți la prostii, chiar se joacă de-a rujeala). Oricum asta se întâmplă numai după vreo douăzeci de minute de film, care se derulează precum preludiul la chimpanzeii bonobo. Văzând că Ana e fată bună, Grey zice că e de acord și cu sexul de vanilie, despre care, dacă nu știați e ceea ce făceau strămoșii noștri de sute de mii de ani, când încă nu erau inventate bateriile (ca să meargă vibratoarele) și nici nu existau femei îmbrăcate în haine de piele (hopa, poate că aici greșesc).
Deși cei doi actori arată bine dezbrăcați că, deh, sunt tineri și duși pe la gym, când sunt puși împreună zici că-s două marionete japoneze din filmele manga pentru adolescenții hikikomori. Pe ăștia doi, săracii, nu-i ajută nici măștile venețiene, nici biciurile de piele, nici cătușele cu pomponei și chiar dușurile fierbinți sunt un fel de abureli pentru gospodinele care și-au uitat kukta pornită pe aragaz. Tot filmul e la fel de erotic ca un pantof uitat în ploaie (ca să nu zic altceva). Vorba personajului de pe ecran, e doar fuckereală. Pe degeaba, aș mai adăuga.
Apărut la țanc de ziua sfântului Valentin, filmul e atâta de lipsit de erotism că ar putea să fie folosit pe post de somnifer chiar și pentru călugării ponosiți din vechi schituri fără curent electric. Tot filmul pare făcut să aducă bonding-sado-masochismul sau bedesemeul pe înțelesul teleormănenilor (adică a oamenilor care stau prea mult la televizor). Nu vă speriați, urmează partea a treia „Fifty Shades Freed”, unde probabil că vom vedea cum cei doi bedesemei se vor căsători, iar săracu Grey va scăpa de problemele lui din copilărie, fiindcă, așa cum se întâmplă de obicei, e vina lui mică-sa și a lui ticu-său. De aceea poate ar fi bine ca tinerii din ziua de azi să nu mai citească despre Freud de pe wikipedia, că nu mai înțeleg nimic cum e cu Oedip ăla și ajung să dea bani aiurea pe filme insuficient lubricate.

Posted in: Filme