Ce lula mea?!

Posted on March 31, 2017

0


Life (la noi cu titlul caraghios Viață, primele semne) ar putea să fie distribuit prin școli, în programele Alianței pentru Familie dedicate educației sexuale a tinerilor vasluieni. Morala filmul pare să fie simplă, dar stupidă și ar ajuta la conștientizarea tinerei generații: Să nu te joci niciodată cu celula că, după ce te joci cu ea, crește și apoi te papă.

Nu știu ce a mâncat regizorul Daniel Espinosa, care este un suedez de origine chileană, care a făcut școală de film prin Danemarca și care face acum filme la Hollywood (perfect pentru un Oscar anul viitor!), dar mai bine se ocupa în continuare de thrillere nordice, că la astea scifi nu se pricepe.
Filmul arată ca și când producătorilor le-au rămas decoruri de la Gravity, cineva și-a amintit povestea din Alien, a băgat în imagine monstrul născut de doctorul Shaw în Prometheus și a aruncat deasupra lecturi incomplete din Edgar Rice Burroughs. Din amestecul ăsta a ieșit un horror spațial a cărui relevanță este este egală cu gravitația zero. Dorind să fie sofisticat, Espinosa folosește toate schemele cu putință, bagă în cadru tot ce putea fi îndesat într-o stație spațială. Avem simbolurile apei și ale focului, avem eternul cordon ombilical, referința la nașterea din nou și trimiterea la tema sacrificiului uman. Chiar și răsturnarea de situație de la final este desuetă, dar numai bună pentru un sequel: Life 2.
Asta nu schimbă faptul că Life e o reanimare insipidă a unei idei vechi, aceea că pe Marte există viață și că marțienii, de vor ataca, pe toți ne vor păpa. Acum marțienii nu sunt verzi, că sunt o bacterie păroasă, pe care o cheamă Calvin. Acest lucru le dă prilejul scenariștiilor Rhett Reese și Paul Wernick să scrie un „Alien” pentru tăntălăi. Specialiștii din viitor sigur nu au văzut filmul lui Ridley Scott, pentru că ar fi știu că nu trebuie să te joci cu bacteriile extraterestre. După care, la fel de prostește, ca și când nu ar fi mers la școala de bacterii extraterestre, stimulează creatura să vadă dacă se joacă cu omul. Evident că bacteria se transformă într-un monstru, care se dedulcește la cărniță de om. Amoeba asta marțiană, care devine un fel de cașcaratică spațială, e atâta de deșteaptă că e numa creier. Deci se apucă să omoare rând pe rând toți membrii echipajului.
Echipajul aceste stații spațiale internaționale din viitorul apropiat e și el ridicol. Pe stație locuiește o frumoasă familie multinațională, a cărei componență sună ca un banc: pe o stație spațială se întâlnesc un american, un englez, un japonez, o rusoaică și o englezoaică. În plus, prima oară am fost îngrijorat când am văzut că Ryan Reynolds joacă în același film cu Jake Gyllenhaal. Noroc că personajul vorbăreț Rory Adams moare destul de repede, ceea ce îi permite taciturnului David Jordan să supraviețuiască. Cert este că Reynolds are timp să facă o chestie spectaculoasă, pentru că sonda care recoltase sol marțian o ia razna și el o prinde din zbor, într-o scenă de baseball cosmic, de rămâi cu gura deschisă. Tot filmul e plin de truisme și lucruri pe care le-am mai văzut în sute de alte filme, de la gurile de aerisire, unde amoeba criminală reușește să scape pe ultima rămasă deschisă, până la scena cu trupurile cosmonauților morți plutind prin cosmos.
Nici nu merită să discutăm ideea că o bacterie crește ca Făt Frumos în incubator și că este inteligentă încă în stadiul monocelular. Dar, dacă mai facem astfel de filme, poate că merită să luăm în considerare ideea că o specie cu adevărat inteligentă ar trebui să ne înlocuiască. Cel puțin eu știu câțiva regizori ar merita să fie înghițiți de niște amoebe din spațiu.

Advertisements
Posted in: Filme